Muzeul „George Severeanu” a fost reşedinţa primului director al Muzeului Municipiului Bucureşti şi reprezintă un exemplu tipic pentru arhitectura bucureşteană din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Medicul radiolog George Severeanu a fost un pasionat colecţionar de antichităţi, adunând în cursul vieţii artefacte valoroase. Seria de obiecte arheologice din colecţia „Maria şi dr. George Severeanu” cuprinde vase greceşti antice, statuete de lut, bronzuri şi marmură, sticlărie romană, geme şi camee antice, ceramica aparţinând culturilor Cucuteni, Vădastra, Wietenberg şi Boian. Colecţia numismatică a dr. George Severeanu, una dintre cele mai valoroase din România, este constituită din cca. 9000 de piese din diferite perioade istorice: monede greceşti autonome şi provinciale, geto-dace şi celtice, emisiuni romane şi bizantine, monede medievale ale Ţărilor Române, precum şi piese moderne şi contemporane.
Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu” a fost donată Muzeului Municipiului Bucureşti în anul 1939, iar inaugurarea reşedinţei ca muzeu a avut loc în anul 1956.
Începând cu luna noiembrie 2017, publicul bucureştean poate admira, după mai bine de 25 de ani, colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”. Închisă la începutul anilor ’90, din cauza stării de conservare precare, casa doctorului Severeanu a fost restaurată, iar începând cu anul 2013 a găzduit mai multe expoziţii tematice cu patrimoniu arheologic şi numismatic.
Proiectul expozițional Pe urmele trecutului. Colecţia „Maria şi dr. George Severeanu”, reprezintă un demers menit să valorifice impresionanta colecţie a doctorului George Severeanu şi să ne familiarizeze cu universul colecţiilor şi al colecţionarilor de la începutul secolului al XX-lea.
Înscrierile la eveniment se fac aici:
Krikor Zambaccian a fondat prima consignaţie de artă din țară, Romarta, și a deschis porțile propriei case publicului, transformând-o în muzeu, după ce a colecționat opere valoroase toată viața. Ironic și tulburător, destinul i-a luat vederea în ultimii ani, lăsându-l orb în fața lumii pe care o iubise atât de mult în culori.
Înainte de a colecționa opere de artă, Krikor Zambaccian a colecționat visuri la Kustenge (Constanța de astăzi), orașul cu aer oriental în care s-a născut pe 6 februarie 1889, cu străzi care duc spre mare, cu răsărituri calde și apusuri însângerate, pe care le-a purtat în suflet toată viața. Însă verile fierbinți, răcorite doar de briza mării, și iernile viscoloase lui Ovidius, au rămas doar în amintirea copilului care a adunat de pe plajă primele comori.
Armeanul Krikor avea să crească în casa părintească de pe strada Mircea cel Bătrân, în zona veche a oraşului, alături de fratele său, Onik. Tatăl său, Hagop, era contabil la o firmă de negoţ cu ţesături, iar mama, Anita, era menajeră.
Adolescența l-a dus la București, unde a urmat cursurile secundare și a reușit să își cultive, treptat, pasiunea pentru artă: mergea la matineele de la Teatrul Național și la concertele de la Ateneu. Apoi, timid, a pătruns într-o lume necunoscută: cea a expozițiilor, unde a descoperit că și omul, cu o pensulă și culori, poate desena tot atât de frumos cum o face natura, că apusurile și răsăriturile le vede fiecare altfel, că un fapt banal, cum ar fi spălatul unui copil, poate deveni o operă de artă, că un câmp plin de flori poate da tot atâta emoție ca și când ai fi în mijlocul lui.
Înscrierile la eveniment se fac aici:
Nicolae Minovici a fost fratele celebrului legist Mina Minovici, căruia Institutul Național de Medicină Legală îi poartă numele. Ca și fratele său, și-a dedicat viața științei și a recurs la metode extreme pentru a-și pune în practică studiile. A cercetat efectele agoniei prin autostrangulare și a fost el însuși cobai, spânzurându-se de 12 ori.
Nicolae Minovici s-a născut pe 23 octombrie 1868, fiind al șaptelea copil al familiei lui Ștefan Minovici. „Fire încăpățânată, îndărătnică, dar voluntară", așa este descris copilul Nicolae Minovici. A urmat cursurile primare la școala comunală nr. 1 din Brăila, iar liceul l-a absovit în București, la Sf. Sava.
Spre deosebire de frații săi, care au urmat tradiția din familie și s-au îndreptat către o carieră în domeniul științelor, Nicolae Minovici a ales artele după absolvirea liceului. În 1891, el s-a înscris la școala de Belle-Arte. În urma insistențelor fratelui său Mina, după doar un an a abandonat artele în favoarea medicinei.
Doctorul Minovici și-a donat casa, o fermă și colecția de artă populară Primăriei București în 1934. Frumosul muzeu de astăzi, cunoscut la vremea lui drept „Vila cu Clopoței” din Băneasa, este un loc care încă ne spune povești. Unele despre un medic genial, care s-a întâmplat să fie și un excepțional primar al Bucureștilor, unele despre o colecție de artă strânsă cu iubire și pasiune de-a lungul unei vieți, și altele despre frumusețea unei lumi trecute, mai așezate, mai tihnite, în care totul era înzestrat cu sens și cu simț estetic.
Înscrierile la eveniment se fac aici:
În zona Fântânii Miorița din București există o minunată casă-muzeu, construită în 1942 în stil Tudor – o arhitectură neobișnuită pentru peisajul autohton. Clădirea a fost proiectată special pentru a adăposti obiectele de artă pe care Dumitru Furnică Minovici, inginer și totodată colecționar împătimit, le-a adunat din Europa în perioada interbelică. Colecția cuprinde vitralii din secolele XV – XIX, piese de mobilier de epocă, cărți rare, statuete, lucrări de pictură, arme medievale și moderne.
Singura casă în stil Tudor din București, cu alura ei de castel gotic, cu pod de piatră la intrare și turnuleț în partea din spate, este deci o casa construita astfel pentru a deveni muzeu. Mai exact construita ca sa adaposteasca o colectie de arta foarte speciala, stransa cu pasiune de Dumitru Minovici, nepotul lui Nicolae Minovici, si cel care l-a impulsionat pe tanarul inginer in pasiunea sa artistica, si mai tarziu, in construirea acestui mic muzeu deosebit.
Niciun obiect din casa nu este romanesc, ci este colectionat de prin calatoriile lui Dumitru Minovici (de altfel, in subteranul parcului dintre Muzeul de Arta Veche Apuseana si Vila cu clopotei, casa-muzeu a doctorului Nicolae Minovici, poti admira o expozitie de fotografie, ce il infatiseaza pe inginer si pe sotia sa, in multele lor calatorii in vestul Europei. In tot cu exponatele, si arhitectura casei este semnata de un italian, Vincenzo Canella, ce a tinut cont de exponatele viitoare (deja detinute de Dumitru Minovici) in alcatuirea planului casei.
Înscrierile la acest eveniment se fac aici:
Pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX; construcţii reprezentative provenite din importante zone etnografie au recăpătat o a doua viaţă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Ideea unui muzeu în aer liber în România se înfiripă încă din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. În 1867 Alexandru Odobescu, eminent om de cultură, propune prezentarea, în cadrul Expoziţiei Universale de la Paris, într-un pavilion special amenajat, a unor monumente de arhitectură populară. Ceva mai târziu, savantul Alexandru Ţzigara Samurcaş avea sa preconizeze aducerea în Muzeul Etnografic, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială din Bucureşti, înfiinţat de el în 1906, a unor „gospodarii autentice şi complete din toate regiunile mai însemnate locuite de români”, proiectul concretizându-se în 1909, prin expunerea în acest muzeu a unei case ţărăneşti din judeţul Gorj.
În anii `30 ai secolului XX, în Europa, existau doar două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) şi Muzeul Bygdøy din Lillehamer (Norvegia ). În ţara noastră, la vremea respectivă, îşi avea deschise porţile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul „Hoia”, de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia, cu specific regional şi Muzeul Satului Românesc (astăzi Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”) din Bucureşti, din 1936, cu caracter naţional.
Crearea Muzeului Satului este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti.
Înscrierile la muzeu se fac aici: