Am încercat să creez un club de carte, la care să descoperim autori români de astăzi, interesanți și valoroși. Nu a fost un proiect prea fructuos, pentru mine. Am făcut și multe greșeli, nu am știut cum să marketez un astfel de eveniment, și cum la ultimul eveniment a venit o persoană, mă gândesc să mut conversația despre cărți aici.
Cartea 6. Fabuloasa Ioana Celibidache
...
Cartea 5. Tinerii și filosofia lui Seneca
Iulia Iordan este un om pe care nu îl cunosc, dar despre a cărui activitate știu, și pentru că știu, am un mare, mare respect. Face educație muzeală cu copii, scrie cărți pentru aceștia, este una dintre autoarele seriei „Nesupusele”, pe care sper că o aveți. Nu sunt multe cărți atâta de frumoase despre româncele cele mai de seamă.
Ei bine, Iulia Iordan este invitată de editura Seneca să răspundă la scrisorile a 18 tineri, răspunsurile ei să fie sub formă de poezie, și ca în fiecare poezie să fie inserată, frumos și natural, un pic din înțelepciunea lui Seneca.
Ceea ce a ieșit este operă de artă. Răspunsurile la dilemele acestor tineri, care își pun întrebări normale, legate de ce vor face ei în viață, legate de oameni, de bunătatea și de răutatea lor, de trecerea lor prin lume, în forma această de poezie modernă, presărată cu multă înțelepciune multimilenară, reprezintă cea mai bună formă de poezie de care am dat în ultimii ani. Vă invit să descoperiți aici cum sunt aceste poeme:
Cartea 4. Remedii la prostie
La ce săptămâni am avut, cartea aceasta a venit la fix.
Cred că sunt momente în care cu toții avem accese de prostie. Uneori cauzate de oboseală, de foame, de furie, de o anumită încețoșare a minții, dar nu cred că există om care să nu fi acționat prostește măcar o dată în viață.
În cazul meu, din nefericire, am ditamai catastihul de povești. Însă situarea mea, ca persoană (semi)publică, ce folosește platformele de social media pentru a ajunge la oameni care să vină la evenimentele mele culturale, mă face să dau și peste multe dovezi de prostie.
Exemple:
persoana care se simte „exclusiv responsabilă” de notorietatea magnoliilor și, probabil nemergând în viața ei la un tur ghidat, afirmă cu tărie că orice ghid care folosește cuvântul „magnolie” într-un tur o fură pe ea, luând oamenii de mână și ducându-i de la o magnolie la alta (există în București oameni care ar plăti pentru așa ceva, zău ? mi-e tare greu de crezut...)
la persoana care ar dori ca nimeni să nu știe istoria casei în care trăiește și urlă în gura mare că istoria e o minciună (aș vrea să o văd la arhivele primăriei, urlând în fața lor că ele nu există)
sumedenia de comentarii absurde pe care le primesc la orice postare în care am „tupeul” de a pomeni oameni controversați din istorie.
Așa că această minunată carte a domnului Paleologu e binevenită, și dacă vreți să vedeți soluțiile propuse de dumnealui ca remedii la prostie, le explic mai pe larg aici:
Cartea 3. Timpul
Această carte a fost o gură de aer proaspăt, și cred că am citit-o zâmbind, fascinată la fiecare pagini, în vreo 2 ore, într-o seară în care adormea soțul copilul.
Sunt microficțiuni, scurte povești care au ca temă timpul. Timpul iubirii, în cazul fetei care caută să afle cine a pierdut un pantof luxos. Timpul sensului care adaugă ani vieții, în cazul fetei bolnave, ce are de construit un parc ca niciun altul. Timpul trecut, în care noi cei de azi suntem un germene în viața celor de dinaintea noastră. Timpul furat, evadarea din timp și timpul predestinat în povestea personajelor dintr-o carte, ce nu se mai supun voinței scriitorului, deoarece nu se mai lasă dispărute, ci vor să aibe mai mult timp...
O carte superbă, ușoară, jucăușă, fantastică, a cărei recezie mai pe larg, cu unele citate ce mi-au plăcut și cu o pagina frumoasă, care să vă stârnească interesul, găsiți aici:
Cartea 2. Secrete de familie, diferența dintre generații, vină și rușine
Nu la fel de citit precum cartea lui Tănase, totuși și aceasta mi s-a părut deosebit de interesantă.
O familie, pe parcursul a trei generații. O mamă trăind în comunism, deși educată și frumoasă, cu o profesie bănoasă și râvnită, se căsătorește cu un om îngrozitor, cu care are 2 fete, pe care nu le crește nimeni. Cresc ele ca niște buruieni, prima semi-sălbatică și agitată, pentru care este des „admonestată” fizic de tată, a doua cuminte și liniștită, adorată de tatăl care o crește.
Cele 2 fete ajung la maturitate fix în cumpliții ani `90, și au destine complet diferite. Zvăpăiata ajunge profesor universitar în America, dar cu o căsnicie ratată și o copilă bolnavă, micuța cea cuminte ajunge o fire dificilă și încăpățânată, care își ratează existența în mod repetat, mamă a unui băiat frumos și isteț.
Băiatul trăiește acum, astăzi, o poveste secretă pe care o ține ascunsă de familia lui, de ale căror exagerări se teme și care, cu o maturitate neașteptată, își păzește bine secretele și interesele. Vedeți ce am scris despre această carte aici:
Cartea 1. Viața și moartea
Am zis să încep Clubul de Carte cu această propunere - „Te rog să nu vii în timp ce dorm” de Iulian Tănase, pentru că mi s-a părut absolut superbă. Este o carte profundă, o carte care abordează toate temele importante, o carte de suflet, care pe deasupra se citește și foarte ușor.
Ca să înțelegeți pe scurt despre ce este vorba, e destul de simplu: un om aflat în pragul morții începe să îi scrie acesteiea (Morții) o serie de scrisori. Scrisori în care își clarifică multe aspecte ale vieții. Relația cu părinții, cu partenerii de viață, cu fiul... un om care înțelege că a greșit, un om care caută să înțeleagă mai mult din existența sa, un om în căutarea sensului, un om speriat de ceea ce urmează, care o roagă pe moarte să nu îl ia în timp ce doarme, deoarece vrea să își trăiască lucid moartea...
Aici găsești părerea mea despre această carte, câteva citate care mi-au plăcut, și pagina mea preferată din carte:
