Minulescu și Rebreanu au fost vecini. Sau aproape. Au avut amândoi apartamente pe același palier al imobilului pedagogic, însă, în timp ce Minulescu a locuit în apartamentul său, Liviu Rebreanu l-a cedat fiicei sale adoptive.
Pentru că, da, Rebreanu adoptă fetița din flori a soției sale, actrița Ștefana Rădulescu, mult mai cunoscută ca Fanny. Pentru această adopție, familia lui Rebreanu se supără peste poate, ajungând să nu mai vorbească multă vreme cu el.
Rebreanu o iubește cu patimă pe Fanny, după cum îi declară în nenumărate scrisori, frumoase și poetice, la care... nu te-ai aștepta. Vedeți voi, Rebreanu era un ardelean sobru, serios, educat în spiritul german al lucrului bine făcut, temeinic și cu vorbă puțină. Mai avea însă și superstițiile oamenilor simpli, crescuți la țară, nici nu v-ar putea trece prin cap cât de superstițios era domnul Rebreanu. Atâta diferență între sobrul Rebreanu, școlit pe modă germană, și jovialul și boemul Minulescu, școlit franțuzește și zeu al cafenelelor și cenaclurilor literare, nici că se poate.
Rebreanu locuia la Valea Mare, unde scria noaptea, bând enorm de multă cafea, unde se desfăta în vie și unde punea murături cu mâna lui, pe care apoi i le aducea fiicei adoptate, Florica (alintată Puia), la București, să aibă și fața murături sănătoase și bio la masă. Vi-l puteți închipui pe seriosul Rebreanu urcând scările imobilului din Cotroceni cu borcanul de murături în brațe ? Eu pot, și imaginea mi se pare hilară.
Mai sunt și alte povești, de exemplu cel al admiratoarelor înfocate ce îl cam acaparau pe domnul, motiv pentru care soția, Fanny, mai își rupe din când în când umbreluța în coafura vreunei demoaiselle prea insistente.
Există și un motiv pentru care aceste muzee poară și numele soțiilor. Fără Fanny Rebreanu și fără Claudia Millian, nu ne-ar fi rămas cele 2 case memoriale. Mai ales în cazul lui Rebreanu, ale cărui lucrui de la Valea Mare au fost efectiv prădate de săteni, lui Fanny îi datorăm recuperarea lor și aducerea în acest loc, în care încă mai putem spune povești frumoase despre oamenii de demult, povești pe care abia aștept să vi le spun la tur, la care vă puteți înscrie accesând butonul de mai jos:
Notă: încerc să programez o vizitare gratuită cu ocazia Zilei Eroilor, care pică fix pe 21 mai, deci acest eveniment se poate schimba.
Victor Babeș este genul de savant de poveste. Se naște la Viena, având tată român și mamă austriacă. Studiază medicina la Budapesta, se pregătește la Paris cu Louis Pasteur, descoperitorul microorganismelor și al procesului de pasteurizare, iar la Berlin studiază alături de Robert Koch, descoperitorul bacilului tuberculozei.
Activitatea științifică a lui Victor Babeș a fost foarte vastă, cu un accent deosebit în problemele de tuberculoză, lepră, vaccinare anti-rabică și seroterapie anti-difterică.
A demonstrat prezența bacililor tuberculozei în urina persoanelor bolnave, ceea ce poate duce la punerea unui diagnstic timpuriu, și a pus în evidență peste 40 de microorganisme patogene.
De o deosebită importanță este descoperirea unei clase de paraziți - sporozoari intracelulari nepigmentați - care cauzează febra de Texas la pisici și alte îmbolnăviri la animale vertebrate. La Congresul Internațional de Zoologie din Londra (1900) acești paraziți sunt clasificați în genul Babesia (de la numele său).
Babeş a fost, după Pasteur, unul dintre primii savanţi care a studiat «concurenţa vitală» dintre speciile bacteriene şi a descris în 1885, pentru prima oară în lume, fenomenul de antibioză, care anticipează era antibioticelor de la mijlocul secolului 20. Babeş a arătat că bacteriile secretă substanţe difuzibile, iar acestea au o acţiune antagonistă, atunci când interacţionează cu alte tipuri de bacterii, plasate în imediata lor vecinătate. El afirma atunci ideea folosirii antagonismului microbian în terapeutică: «Există microorganisme ce pot elabora substanţe capabile de a opri dezvoltarea şi nocivitatea altor microorganisme… Noi orientări în terapeutică se întrevăd».
Cum a fost însă viața acestui mare om, cum a trăit, ce a sperat, ce a crezut și ce a gândit, cum ajungem noi, astăzi, să avem în acest muzeu colecția sa, obiecte de artă și de mobilier care i-au aparținut, veți afla la frumosul tur ghidat prin Muzeul Victor Babeș, la care vă puteți înscrie aici:
A existat, o dată ca niciodată, o familie extraordinară, ce a avut 8 copii, din care 5 au fost geniali și au revoluționat România.
Momentul de glorie al acestei familii de români străluciţi începe cu ofiţerul de carieră Anastase Leonida (1849-1918) şi soţia acestuia Matilda (1855-1950). El, român născut în Muntenia, ea franţuzoaică get-beget (înainte de căsătorie se numea Matilde Gill), ba chiar pariziancă de mai multe generaţii.
S-au cunoscut în „micul Paris”, Bucureştiul de sfârşit de secol XIX, şi s-au căsătorit în scurt timp căci, după cum se menţionează în cronicile familiei „se potriveau de minune”. Ea – stilată, elegantă, inteligentă şi de o frumuseţe răpitoare, el – organizat, disciplinat, cu minte sclipitoare şi cu o determinare ieşită din comun.
Cei mai cunoscuţi dintre ei sunt Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Gheorghe Leonida (sculptor în colectivul lui Paul, cu care a realizat celebra statuie Christos Mântuitorul, de pe muntele Corcovado din Rio de Janeiro), Adela Leonida Paul (medic oftalmolog al Casei Regale, directoare a spitalului „Vatra Luminoasă“) şi Dimitrie Leonida (inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic).
Dimitrie Leonida și-a dorit cu ardoare să devină inginer, alegând să studieze electricitatea la Universitatea Politehnică din Charlottenburg, chiar dacă înainte de a pleca în străinătate trebuia să satisfacă și stagiul militar.
În perioada studiilor universitare efectuate la Politehnica din Charlottenburg (1903 – 1908), lângă Berlin, vizitează Muzeul Tehnic din München (1903).
A fost remarcat de concernul Siemens, care i-a oferit un contract pe 5 ani, însă Dimitrie Leonida s-a întors în România în anul 1908, cu titlul de „Elektroingenieur”, și s-a angajat la Primăria Capitalei, unde s-a ocupat de verificarea instalațiilor electrice noi ce urmau să fie racordate la rețea. A fost responsabil şi de problema tramvaielor, abordează problema metroului al cărui prim proiect îl făcuse în anul IV de facultate și construirea unui canal navigabil Argeș – București – Dunăre, cu port la București și centrale hidroelectrice la București, Orăști, Budești, Fundeni.
Mai multe despre acest genial om vom afla prin frumosul nostru tur prin Muzeul ce îi poartă numele, eveiment la care vă puteți înscrie aici: