Eugeniu Carada e genul acela de om de care afli că a existat, apoi îți muști buzele că nu ai suficient timp cât să poți să arăți măcar așa, 1% din cât de extraordinar, de controversat, de straniu și de deosebit a putut fi acest personaj.

Ani de zile am vorbit foarte sumar despre rolul pe care Eugeniu Carada l-a avut la apariția și la dezvoltarea Băncii Naționale, și mi-a părut rău că nu pot spune mai mult de o propoziție, două despre acest mare om. Ce e drept, pe majoritatea turiștilor străini nu i-ar interesa decât ca o curiozitate viața acestui mare om, iar noi, românii, învățăm prea puține lucruri interesante în școală ca să avem o idee despre această figură istorică.

Să începem deci cu începutul.

Eugeniu Carada se naște la Craiova, studiază în Franța, se apropie de mișcarea revoluționară, la 18 ani se apucă de scris canțonete patriotice și piese de teatru politice, și apoi se mută la București, unde se implică în politică și devine prietenul marelui revoluționar pașoptist C. A. Rosetti și al lui Ion C. Brătianu.

Din postura de secretar al divanului ad-hoc ajută la dubla alegere a lui Cuza ca domn, dar apoi va fi un fervent anti-cuzist, însă se pare că este autorul moral al asasinării lui Barbu Catargiu. Lucruri contradictorii deci.

Se pare că Eugeniu Carada a fost membru al coaliţiei anti-cuziste încă din 1859–1860, cu atât mai mult după 2 mai 1864, din cauza deziluziei provocate de măsurile de restrângere a libertăţii luate de Cuza şi de politica sa ezitantă faţă de românii din Ardeal. Carada caută în permanenţă soluţii pentru detronarea lui Cuza, drept care este acuzat de mai multe ori pentru delicte de presă.

Totuși, este aproape sigur că el este cel care a plănuit asasinarea lui Barbu Catargiu. În calitate de prim-ministru în vremea lui Cuza, Catargiu înaintează spre dezbaterea Adunării legislative un proiect de lege agrară, un proiect conservator, care nu prevedea împroprietărirea pe loturile pe care țăranii le lucrau ci prevedea constituirea unui pământ comunal care cuprindea câte 3 pogoane de fiecare familie țărănească. Împotriva lui s-a ridicat întreaga opoziție liberală și progresistă. Proiectul era susținut de majoritatea Adunării, care era alcătuită din mari proprietari.

Kogălniceanu și-a folosit arta oratorică încercând să trezească interes și compasiune față de țărănime și a cerut împroprietărirea acestora cu loturile avute în folosință susținând că rezolvarea problemei rurale reprezenta însăși baza de dezvoltare ulterioara a statului modern. Catargiu a numit acest discurs "o himeră ciudată, paradoxală, o himeră cu cap de porumbiță, cu corpul de aspidă și coadă de șopârlă măglisitoare" împotrivindu-se unei astfel de împroprietăriri deoarece "o nație nu trăiește prin milostenie". Adunarea legislativă a votat la 11 iunie 1862 legea rurală a lui Catargiu, însă Cuza nu a promulgat legea. Mai bine că nu a făcut-o, astfel este posibil să fi existat atentate și la viața sa.

Barbu Catargiu a fost asasinat pe data de 8 iunie a aceluiași an. Deși s-a vehiculat teoria conform căreia primul ministru ar fi fost asasinat de către un anume Gheorghe Bogati, un maghiar transilvănean, expertiza medico-legală coordonată de către doctorul Iacob Felix a evidențiat faptul că traiectoria glonțului și distanța de la care a fost tras îl incrimină drept vinovat pe nimeni altul decât pe însuși Nicolae Bibescu, prefectul poliției, care se afla în trăsură cu Catargiu.

Eugeniu Carada întreţine contacte cu republicani din Imperiul Austriac şi colaborează cu Mazzini. Se pare că a contribuit la planurile acestuia de unificare revoluţionară a Italiei (ar fi existat o corespondenţă între Carada şi Mazzini, dar s-a pierdut sau a fost furată, scrie M. Theodorian-Carada). Biografii lui admirativi insistă asupra ideii că în anii 1865–1866 se află în legătură cu stânga bonapartistă.

La sfârşitul anului 1865, el pleacă la Paris împreună cu Brătianu cu scopul de a aduce un domn străin pe tronul Principatelor. În mai 1866 este numit prefect de Vlaşca. Odată cu izbucnirea războiului dintre Austria şi Prusia din iunie–iulie 1866, există un plan, se pare, care prevede ca Eugeniu Carada să organizeze revoluţia din Ardeal prin răscularea românilor de acolo, însă victoria prusacilor la Sadova zădărniceşte această intenţie.

Deși este cel care dorește sosirea lui Carol I și scrie foarte elogios despre el în ziarul „Românul”, în primii ani de domnie, tot Carada va fi cel care va încerca detronarea lui Carol în 1870, el fiind instigatorul Revoluției anti-monarhice care s-a soldat cu scurta instalare a Republicii de la Ploiești.

Toţi biografii lui Eugeniu Carada sunt de acord că el a fost „eminenţa cenuşie“ a politicii româneşti (şi, mai ales, a perioadei în care Brătianu a condus guvernul) şi că Brătianu, împreună cu Rosetti şi cu Carada, formează trinitatea care a creat Partidul Naţional Liberal. O prietenie indestructibilă l-a legat toată viaţa de Brătianu. Se crede că majoritatea proiectelor de lege formulate de Brătianu în timpul diferitelor sale funcţii ministe riale sunt redactate de Carada, iar unele dintre ele concepute împreună cu acesta. Este inclus de Brătianu în demersurile diplomatice din 1877–1878 și contribuie la pregătirea armatei (ca civil şi fără să aibă o funcţie oficială).

Carada înfiinţează, împreună cu Ion Brătianu, Banca Naţională în 1880. Devine directorul ei în 1883, funcţie pe care o va deține până în 1910 (anul morții sale).

De ce este important Eugeniu Carada:

• Luptă pentru Unirea Principatelor. Este ales secretarul Adunării ad-hoc a Țării Românești

• Este colaborator și apropiat prieten cu Ion C. Brătianu și cu C.A. Rosetti, iar împreună cu ei pune bazele Partidului Național Liberal (1875)

• Este unul dintre cei care au negociat aducerea ca rege al României a lui Carol I (în 1866). Cu toate acestea, după câțiva ani devine un mare inamic al monarhiei și refuză orice post în care ar fi fost nevoie de colaborarea cu regele

• Este un mare patriot. Face nenumărate călătorii în Transilvania și investește mari părți din averea personală pentru sprijinirea românilor care luptau pentru drepturi și libertăți. Contribuie cu bani la construirea de școli și biserici și subvenționează ziare și cărți

• Este unul dintre artizanii loviturii de stat cunoscută sub numele Republica de la Ploiești (1870), prin care se dorea îndepărtarea Principelui Carol de la conducerea țării. Deși implicat inițial, se răzgândește și încearcă fără succes să prevină declanșarea revoltei. Lovitura de stat eșuează aproape imediat

• În 1877 se ocupă personal de organizarea și aprovizionarea armatei pentru cucerirea Independenței, iar apoi are un important rol în recunoașterea independenței României pe plan extern (Congresul de la Berlin, 1878)

• Carada a înființat BNR în 1880, alături de Ion C. Brătianu. Face vizite la Paris, unde cere sprijin tehnic de la Banca Franței. Se ocupă de tipărirea, tot la Paris, a primelor bancnote. Organizează filialele BNR din țară și scrie primele Statute și regulamente. Nu acceptă funcția de Guvernator, dar o primește pe cea de director. A organizat imprimeria Băncii și a coordonat construirea primului sediu al instituției. Este considerat geniul fondator al Băncii.

Și acum câteva curiozități despre Eugeniu Carada:

• Pleca de acasă exact la aceeași oră în fiecare dimineață

• Purta mereu aceeași haină lungă de culoare albastru închis

• Nu mergea decât pe jos, inclusiv până la Ploiești și înapoi !!!!

• Pe Calea Victoriei nu mergea niciodată, pentru că era antimonarhist și nu dorea să treacă pe lângă Palatul Regal

• Nu mergea în vizită și nu primea vizite

• Mergea totuși săptămânal la Brătieni, și o făcea în aceeași zi și la aceeași oră în fiecare săptămână.

Există multe cărți dedicate acestei figuri extrem de complexe și controversate. Există și foarte multe bârfe. Cum că nu s-ar fi căsătorit niciodată datorită acelei vizite săptmânale la Brătieni, unde ar fi avut ocazia să se bucure de o „conversație” intimă cu Pia Brătianu. Sau că luarea sub aripă a lui Ionel Brătianu s-ar datora tot acestei relații. Însă nu știu ce părere aveți voi, eu nu cred că amantul și-ar face abonament săptămânal la soția principalului coleg și prieten, anunțând întotdeauna înainte să sosească. La cât de discret și de corect a fost în viața personală, asta ar fi extrem de mut în afara firii sale.

În fine, acum știți mai multe despre geniul complotist, fondator al Băncii Naționale.

Există mai multe lucrări despre Carada pe care le-am consultat:

1. un articol din ziarul „Luceafărul”, publicat în 1910, la moartea lui Eugeniu Carada, din care am pus și eu mai multe imagini

2. Silvia Marton, „Republica de la Ploieşti“ și începuturile parlamentarismului în România, carte apărută la Editura Humanitas în 2016

3. M. Theodorian-Carada - „Eugeniu Carada 1836-1910”, carte scrisă de nepotul de soră al lui Eugeniu Carada, publicată în 1922 la Editura Gutenberg