București - 566 de ani de istorie

Documentul din partea stângă este faimosul hrisov emis de Vlad Țepeș, la data de 20 septembrie 1459. Primul act scris în care se consemnează existența Bucureștilor, și pe baza căruia am stabilit vechimea orașului nostru.

Să știți că, în mai toate cărțile vechi despre București, se menționează că orașul diferite vârste, fie că are 450 de ani (când cel mai vechi document era cel al lui Mircea Ciobanu), sau că îl are ca fondator pe Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Țepeș, care mută temporar capitala de la Târgoviște la București).

Există deci posibilitatea ca și acest document să nu fie el cel mai vechi. Să găsească, arheologii, o inscripție mult mai veche în care să apară numele București. Minune mare ar fi să îl găsim pe undeva scris cu litere latine, nu slavone.

Dar altceva doream să povestesc.

Una dintre poveștile cele mai interesante despre București este chiar legenda fondării sale, de către ciobanul Bucur, care ar fi venit aici cu oile. Așezarea întemeiată de acesta s-a numit București (așa cum și așezarea fondată de Moș Ploaie s-a numit Ploiești).

Istoricii și arheologii nu prea acceptă această legendă totuși. Este ea, în esența ei, destul de confuză cu privire la originile acestui Bucur, dar nu asta îi deranjeajă pe cercetătări. În primul rând, pentru că este consemnată doar de autori străini care trec prin Bucureștiul medieval, și aproape fiecare autor îi schimbă „profesia” lui Bucur. Astfel, acesta este ba cioban, ba pescar, ba un ditamai boierul, ba chiar haiduc sau tâlhar la drumul mare.

Legenda lui Bucur este consemnată pentru prima dată de călătorul și misionarul catolic Blasius Kleiner, în 1761. Acesta culege această legendă vorbind cu bătrânii din București, deci putem presupune că la această dată povestea era larg cunoscută, astfel încât să ajungă împărtășită și unui străin. Acest Blasius, în lucrarea sa despre Valahia, afirmă și că acest Bucur ar fi făcut în București o bisericuță care încă „ființa” când el scria aceste rânduri.

Peste un secol aproape, în 1858, apare lucrarea lui Alexandru Pelimon, numită „Bukur. Istoria fondărei Bucureștiului”. În această carte, Pelimon descrie o legendă veche, pe care a găsit-o într-o carte „fără scoarțe”, deci al cărei titlu nu îl cunoaște, referitoare la Bucur. Legenda respectivă îl face pe Bucur fiu de domnitor (al unui anumei Leic Vodă), și întemeietorul Bucureștilor. Acest Bucur se trage și din domnitorii Moldovei și ai Transilvaniei, fiind înrudit și cu mama lui Iancu de Hunedoara, printre altele.

Pelimon preia această veche legendă, și mai preia și ideea profesorului de geografie de la Liceul Sf. Sava, Iosif Genilie pe numele său, cum că bisericuța construită de Bucur ar fi cea de peste drum de Mănăstirea Radu Vodă.

Aces profesor scrisese, în 1835, o lucrare numită „Geografia istorică, astronomică, naturală şi civilă a continentelor în general şi a României în parte”. În această lucrare, profesorul Genilie afirmă că Bucur s-ar traduce în slavonă ca Radu (că ambele înseamnă bucurie), și deci că Mănăstirea Radu Vodă ar fi fost de fapt tot făcută de Bucur, care e unul și același cu Radu Vodă. Dar nu cu Radu Mihnea Vodă (1586 - 1626), care e fondatorul mănăstirii din București, ci cu... Radu Negru, fondatorul mitic al Țării Românești (voievod din Făgăraș care descalecă aici în 1290, și formează țara numită mai apoi Valahia). Deci mănăstirea bucureșteană ar fi cu vreo 2-3 secole mai bătrână decât prorpiul ei act de fondare, dacă vă vine să credeți.

Iată cum, din confuzii și legende, îmbătrânind un personaj care pare că există pe parcursul a 3 secole, ne-am pricopsit cu cartea lui Pelimon, care a fost foarte apreciată la vremea ei. Și foarte crezută.

Bisericuța această însă, de peste drum de mănăstirea Radu Vodă, apărea de câteva secole în documente și gravuri ca fiind Biserica Sf. Atanasie, și, logic, era doar un paraclis al Mănăstirii Radu Vodă din apropiere.

Asocierea ei cu biserica lui Bucur este foarte târzie, și apare doar după lucrarea profesorului Genilie.

Complică mult lucrurile și faptul că preotul Gr. Musceleanu falsifică, în 1869, vechea pisanie a bisericii, dându-i vârsta de peste 4 secole. În pisania falsificată (cu intenție sau nu), preotul spune că biserica a fost făcută de zid de către Mircea cel Bătrân, la 1416, pe locul mai vechii bisericuțe de lemn a lui Bucur, și îi dă noul hram al sfinților Atanasie și Chiril.

Ca o concluzie deci, nu Bisericuța lui Bucur este cel mai vechi edificiu de cult din București, în pofida tuturor preoților și doamnelor drăguțe care știu ele bine că biserica a fost făcută pe la 1200.

Este foarte posibil ca Bucur să fi existat, era un nume foarte la modă cândva, după cum se vede în imaginea alăturată.

Cam atât pentru primul meu articol pe blog, sper că v-a plăcut.

Următorul va fi despre vechea vatră a Bucureștiului, locul de unde a pornit și a ecoluat orașul, așa cum reiese din cercetările de istorie și arheologie.

Mai jos las și sursele pe care le-am folosit la scrierea acestui material: