Tururile lunii Decembrie
Medici faimoși din Cimitirul Bellu
Sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 10, ne întâlnim în fața intrării principale în Cimitirul Bellu, pentru a-i explora la pas aleile și pentru a-i găsi pe medicii care au schimbat la față România.
Istoria medicinei românești este extrem de interesantă. Am avut dintotdeauna medici de geniu și șarlatani care au vândut apă cu noroi drept panaceu universal. Am avut spital și școală de chirurgie în București din 1704, dar majoritatea primilor medici nu au fost români. Doctorul Xenocrat a avut un spital în București, doctorul Kiriazi a făcut și un hotel faimos pe strada Doamnei din Centrul Vechi.
Vom vorbi despre Ana Aslan, desigur, despre profesorul Gerota, despre Constantin Istrati (care are o superbă statuie în Parcul Carol), despre Ștefan Capșa (care dă și numele unei străzi din Cotroceni), și despre atât de mulți și interesanți alți doctori.
Haideți să descoperim la pas unul medicii care au făcut istorie, și care dorm, colegial, cu toții, în grădina cu suflete a Baronului Barbu Bellu.
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.
Aromâni faimoși din Cimitirul Bellu
Duminică, pe 7 decembrie, de la ora 10,ne întâlnim în fața intrării principale în Cimitirul Bellu, pentru a-i explora la pas aleile și pentru a-i găsi pe minunații aromâni care aufăcut istorie în România.
Dacă nu îi cunoașteți, vă las aici niște nume de mari familii de aromâni: Bellu, Minovici, Capșa, Eftimiu, Caragiu, Caramitru, Costa-Foru, Aman, Berza, Tzigara-Samurcaș, Hagi Tudorache, Cerna, Murnu și atâția alții.
Oameni de o tenacitate deosebită, scăpând de persecuții și de asimilare forțată în alte țări, aceste familii ajung în România, sărace, dar luptătoare. Aromânii săraci ajung boieri, industriași, negustori, cofetari, medici, scriitori, traducători, dramaturgi, actori, și absolut fiecare dintre ei a fost unic în felul său, revoluționând domeniul în care a activat.
Pentru cinstirea acestor mari oameni și pentru a onora amintirea lor, am ales să fac acest tur prin cimitirul Bellu, de aproximativ 3 ore, care să vă vi aducă în prim plan pe dumnealor, cei care au schimbat la fața Bucureștiul și România.
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.








Bucureștiul straniilor iubiri
Duminică, 7 decembrie, de la ora 14.00, ne întâlnim la blocul cu coloane din Piața Romană, cel care are Patiseria Tineretului la parter, pentru a porni într-un tur... diferit.
Pentru că pe 30 noiembrie se sărbătorește Sfântul Andrei, vom face un tur cu temă specială. Noaptea Sfântului Andrei este, de fapt, noaptea românească de Halloween. Credințele populare asociate acestei sărbători erau cele ale deschiderii porților Raiului și Iadului, iar spirite din ambele locuri puteau pătrunde în lumea oamenilor. De aceea se puneau la uși și ferestre funii de usturoi sau de ceapă, și se trasau linii de sare peste praguri, pentru ca spiritele rele să nu poată intra în case.
Vă invit la o interesantă plimbare prin București, pentru a asculta povești de iubire, care nu sunt exact cum v-ați gândi, în acest deosebit tur ce va dura în jur de 2 ore și jumătate.
Vom afla unde duce iubirea de bani, de status, de bijuterii. Vom afla cine a fost soția lui Nicolae Iorga, pe unde au fost plopii fără soț ai lui Eminescu, de ce s-a sinucis cel mai urât dintre membrii familiei Ghica, cine a fost Mary Grant, pe cine a iubit Regina Maria și multe, multe alte povești ... diferite.
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.
Plimbare prin boemul Cotroceni al medicilor
Sâmbătă, 6 decembrie, de la ora 14.00, vă aștept la un frumos tur introductiv în Cartierul Cotroceni.
Această parte a Bucureștiului a evoluat lent, în pofida unei mănastiri faimoase și a unui palat domnesc care exista aici încă din 1682. Partea de vile frumoase, pe care o iubim, apare abia în anii 1920. Cartierul crește, apar monumente și instituții interesante, stau aici oameni faimoși și medici al căror nume a ajuns până la noi.
Nici chiar comunismul nu a reușit să distrugă ambianța boemă a acestui cartier, astfel încât avem această frumoasă enclavă, bine convervată, în care arhitectura interbelică împletește armonios elemente neoromânești cu modernismul care vine repede să înlocuiască cochetele case ale Micului Paris.
Acesta este un tur introductiv, de aproximativ 3 ore, care vă va fascina cu siguranță. Haideți să descoperim împreună frumoasele povești ale Cotroceniului, la pas, într-un tur vesel, plin de istorisiri care mai de care mai deosebite !
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.
Tururile lunii Decembrie


Vânătoare fotografică de (aproape) Crăciun
Duminică, pe 21 decembrie, de la ora 17.00, ne întâlnim în Piața Universității, la statuia lui Mihai Viteazul, pentru a porni, de data aceasta, în vânătoare fotografică de clădiri vechi, cu povești superbe, care se îmbracă în cele mai frumoase haine de sărbători.
Vom vorbi despre istoria lor (dar mai pe scurt, căci îmi închipui că va fi tare frig, să vă îmbracați bine), vom face multe poze frumoase, și vom face și un concurs foto, aici pe site, pe Instagram și pe Facebook, iar persoanele ale căror poze de Crăciun, făcute la tur, vor fi votate ca cele mai frumoase, vor primi o participare gratuită la un tur la alegere, în 2026.
Vom merge pe la cele mai cunoscute clădiri frumos decorate, iar la final veți primi chiar și o listă de locații pe care să le vizitați de Crăciun, căci, an de an, le-am văzut decorate absolut fabulos. Este însă dificil să le acoperim pe toate, așa că vă las și „temă pentru acasă”, să le descoperiți, pe unele dintre ele, și singuri sau cu familia.
Haideți să ne bucurăm împreună de atmosfera de Crăciun, în acest frumos tur ghidat pe la unele dintre cele mai frumos decorate clădiri istorice !
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.


Tur ghidat pe urmele Revoluției din Decembrie `89
Pe 20 și 21 decembrie, de la ora 10, vă aștept la un tur ghidat în care vom vorbi, sincer și neapologetic, despre Revoluția din Decembrie 1989. O revoluție furată, care i-a adus în fruntea României „democratice” pe aceiași vechi tovarași de mai înainte.
Vom vorbi despre ce s-a întâmplat. Despre cine a tras până la urmă. Despre cine a dat ordinele. Despre Institutul pentru Stdiul Crimelor Revoluției, despre Caietele Revoluției, despre procesul de genocit în care au fost acuzați președinți, premieri, capi ai armatei.
Vom încerca să deslușim, din haosul de știri și informații care ne parvin, ce s-a întâmplat, și cum s-a întâmplat. Vom vedea videoclipuri cu discursuri, fimlări de la televiziunea română, din timpul Revoluției, vom auzi vocea ultimului procuror care a instrumentat cazul.
Haideți să descoperim împreună ce s-a întâmplat cu adevărat la Revoluție. Cine a decis că e cazul ca 1000 de oameni să moară, pentru ca un grup anume să preia puterea. Să mergem pe urmele Revoluției și ale Revoluționarilor, și să descoperim miniciunile, controversele, dezinformarea care ne-au fost servite ani de zile.
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.


Tur ghidat pe Calea Victoriei
Pe 13, 14 și 20 decembrie, de la ora 14.00, explorăm la pas Calea Victoriei.
Artera cea mai interesantă din București, cu poveștile strânse de-a lungul a mai bine de 3 secole, nu poate fi explorată într-un singur tur ghidat. Eu am nevoie de minim 10 ore să spun cele mai interesante povești despre ea numai.
Așa că pe 1 decembrie facem partea I: de la blocul Gioconda (blocul turn de lângă tribunal) până în Piața Revoluției (durată 3 ore).
Pe 13 decembrie facem partea II: de la Piața Revoluției la Casa Monteoru (durată 3 ore).
Pe 14 decembrie facem partea III: de la Casa Monteoru la Piața Victoriei (durată 3 ore).
Cei care participă la toate 3 tururile acesta vor beneficia de partea a III-a gratuit.
Haideți să descoperim împreună incredibilele povești ale Uliței mari spre Sărindar, Podului Mogoșoaiei, și Căii VIctoriei, în 3 tururi de excepție, în care vă garantez că veți descoperi o mulțime de lucruri nebănuite.
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.


Artizanii Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918
Pe 23 și 14 decembrie, de la ora 10.00, ne vom întâlni la metrou Izvor, la intrarea în parc, pentru a descoperi cine sunt oamenii care au făcut posibilă Marea Unire.
Deși importanța Reginei Maria și a Regelui Ferdinand în actul unirii este indiscutabilă și bine cunoscută, există totuși un număr mare de oameni politici din Basarabia și din Transilvania care au militat pentru Unire. Fără aportul extraordinar al acestora, alipirea Transilvaniei, după 7 secole, sau a Basarabiei, pierdute cu un secol înainte, nu ar fi fost posibilă.
Haideți să descoperim cine au fost Iuliu Maniu, Constantin Stere, Alexandru Vaida-Voevod, Iancu de Flondor, Ionel Brătianu, Alexandru Marghiloman, prințul Barby Știrbey, generalul Henri Berthelot și mulți, mulți alți oameni care au făcut posibilă unirea tuturor zonelor locuite de români.
Să aducem un omogiu celor care, pentru patriotismul lor, au pierit apoi torturați de către comuniști. Celor care, pentru munca și sacrificiul lor, au primit bătăi, înfometare și frig în închisorile comuniste. Să ne amintim numele și faptele lor mărețe.
PS. În pagina de rezervare, citiți toată descrierea (aflată sub butonul de cumpărare bilet), pentru a vedea și punctul de întâlnire, durata, unde se termină etc.
